Am vazut un bolovan intr-o groapa.
In jurul lui erau urmele pasilor tai.
L-ai vazut singur si piezis,ii era frig iar tu nu l-ai invelit.
Te invarteai in jurul lui,te aplecai spre el dar iar te retrageai.
Il meditai cu o privire rece,ca si cum din cauza acestui bolovan tu nu puteai inainta.
Dupa tine au venit si altii,cu o inima la fel de impietrita,toti insiruindu-se in spatele tau.
Credeam ca doar tu erai atat de nepasator dar..m-am inselat,
iti luasera exemplul,si acela de a fi:rece,indiferent,gol si pustiu.
Bolnavul trantit la pamant eram eu.Imi era atat de frig,eram atat de singur,tanjeam dupa atingerea ta,
de ce nu te-ai aplecat spre mine,de ce nu mi-ai dat viata?Puteai!
La ce te gandeai cand vedeai cat de rau ploua afara,sau nici ploaia n-ai simtit-o?
De ce erai atat de indiferent?De ce nu ai ales eliberarea iesind de sub trecutul tau?
La ce meditai?Nu era de gandit aici,doar trebuia sa-mi dai viata.
Erai supus la un test atat de simplu...Puteai!
!Intoarce-te la mine,ridica-ma din acea groapa si arata-mi ca iti pasa,
inainteaza ca si cei din urma ta sa mearga mai departe!
Nu te mai lovi de aceste lucruri infime,ai fost creat sa ma ajuti chiar daca sunt un bolovan.
Ridica-ma de jos,zambeste ca m-ai adus la viata si lasa gandurile acestea ale singuratatii
in Marea Uitarii,toate acestea ti le spun pentru ca stiu ca intr-adevar poti!
Chiar poti da viata tuturor bolovanilor din calea ta!
