Darul meu

Esti cel mai minunat copil

Din copiii de pe lume,

Cel mai frumos rasarit

Din istoria luminii,

Raspandesti bucuria

Puterea si bogatia,

Parfumul, culoarea

Si maretia iubirii.

Esti darul pe care 

Dumnezeu mi l-a oferit.

Ramai langa mine,ghiocelule!

Ramai...

Si ai sa vezi ca vom birui impreuna!

Nimicul

Nu sunt creatorul luminilor

Nu sunt sunetul stelelor.

Nu sunt freamatul frunzelor

Nici suflarea viermelui.

Sunt un orb ocrotit de corb,

Hranit de moluste

Imbracat de iarna,

Zamislit din tarana.

N-avea asteptari sa-ti cant

Pentru ca nu sunt decat

Un pumn de cenusa,

Ce-o sufli - dispare.

Muntele

Nu zabavoi prin franturi de vuiet,

Nu fii trist ca ai cazut de pe munte.

Te-ai impiedicat doar, ai alunecat,

Nu ai fost zdrobit de acel zid inalt.

Cand ai alunecat, ce ai gandit,
Ca moartea iti va fi prietenul amic?

Nu ai murit, trezeste-te, stapane!

E ud pamantul insa mult mai ai in lume!

Nu vei sfarsi acum, mai ai de colindat

In lume sa arati ce e dragostea de a rabda.

Nu cadea acum, nu te lasa ingropat,

Si putred in groapa in care ai aterizat.

Ridica-te, nu te agita! Scutura-te, incet,

Asa... inaltimea nu te-a infundat;

Capcana aceasta doar te-a ridicat,

Te-a stimulat, te-a activat sa TRAIESTI!

Acum vei fi mai viu, mai aprins, nimic
Nu te va amorti ci doar te va porni,

Nimic nu iti e prea mult, nimic nu iti e greu

Fii  viu, muntele e la piciorul tau drept.

8

Ti-ai asternut patul devreme în seara asta,
Ai stiut ca nu vei mai avea datoria de a sta alaturi de ea. Nu a mai trebuit sa ii vorbesti despre povesti ori lucrurile pe care ar fi trebuit sa le faceti impreuna. Parca a fost un contract putin greu. Acum esti liber si iti refaci rutina ca acum un an. Parca a fost putin dar totusi mult. Si parca de-acum incolo strazile vor fi mai goale pentru ca nu va mai avea cine sa rataceasca in ele. De fapt... ea le ratacea, tu mereu le descurcai plin de bucurie. O priveai fascinat, de multe ori se intrista ca nu asculti ce spune. Dar mai mult se bucura ca o vezi cea mai minunata. Stia ca nu o poti parasi pentru nici o alta regina. Insa...nu trecuse de ganduri si...asta te-a necajit. Ai ascultat mintea si i-ai spus ca nu te simti fericit si ca vrei mai mult. Era imposibil pentru ea in acele momente. Ai inteles oare? Sau nu mai conteaza odata ce a biruit o prietenie? Poate ca atunci cand va fi toamna si o vei zari, prietenia nu va mai fi.

Avantul

Poate te gandesti ca il ranesti pe celalalt .. dar poate ii faci chiar un bine spunandu-i ceea ce simti.

Spune-mi ceea ce simti! Hai!

Vreau sa ma mangai...

Te mangai pe cap, iti mangai parul ... si-ti spun ca esti prostuta si mai ai multe de invatat. Pana acum ... si nu ai spus ceea ce simti si ai invatat multe si din asta... insa acum cred ca e timpul sa ... iti iei inima in dinti si sa-ti zbieri sufletul inspre adevar .

Vei invata multe si pe calea aceasta.

Pustiul

Ești singur iar

Fluture argintiu.

Ce se întâmplă în sufletul tău acum,

E tot pustiu?

Pustiul oare poate fi trist?

Sau din veșnicie s-a resemnat

Pustiul ca fiind pustiu?

Mai trăiesc în colțul

Pustiirii tale?

Mai trăiesc în agonia, tristețea,

Neajunsul și ateismul tău?

Nu îmi răspunde chiar de vreau sa te aud.

Nu îmi clipi, chiar de as spera la asta

Și...

Nu-mi lăsa privirea ochilor ca ai mei

Sa ma sugrume în lanțuri iar!

Doar nu ma zări și nu îmi vorbi ;

Sunt slaba și am sa alunec

Dacă ai sa mi spui ceva.

Flori de ijorj

Iti scriu aceste flori,

ca semn de devotare

si 

compasiune.

Iti scriu acest cantec

ca nota de major,

semn al noii primaveri,

adica a unui inceput de bucurie.

Iti scriu ca sa nu uiti,

ca voi fi etern

si

pretutindeni.

Ijorj,

inceput

de fericire.

Fluturele de argint

Si-a rupt aripa

Si-a căzut pe pământul rece

Unde tot gusta din amar

Și rau.

Vreau sa îl prind în palma mea

Sa ii cant

Dar nu ma lasa

Iar asta ma face

Sa mi rup si eu aripa

23, Doar 4

Acoperă-mă cu adiere de primăvară 

Și inaugurează roșul nostru suflet.

E iarnă, însă astăzi 

E cald și mai frumos ca-n mai.

E cerul senin și îmi transmite 

Graiul sufletului tău pur de copil.

Cântă-mi cu vocea și zâmbetu-ți larg

Sinatra ori Hristov.

Nu merit însă sunt a ta

Creator cu imaginație în program.

Nu sunt demnă, nici Crăiasa.

Sunt un pitic dintr-o poveste, 

Finalul nu îl știu 

Dar sigur este... 

Acoperă-mi fruntea 

Și părul 

Și buzele 

Și cuvintele 

Cu note de ijroj.

Pedeapsa razei

Am alunecat de pe o rază,

Dar n-am căzut.

Mă țineam de ea cu ultimele puteri.

O strângeam în mâini

Cu ochi disperați.

Iar raza mea de soare se răcea.

Cu cât coboram cu atât mi-era mai greu

Să țin în mâini săgeata

 rece a soarelui.

Cât timp eram în brațele soarelui,

Eram în pace și căldură.

L-am nesocotit închinându-mă altor astre

Și am alunecat...

În frigul și în amintirea eșecurilor.

Soare blând, ingaduie-mi milă

Și ridică-ți raza către piept

Să pot să îți cânt, sa-ti povestesc!

Eram dimineață lângă fard,
Lângă oglindă și ochii mi-aranjam!
Eram grăbită și timp parcă nu mai aveam.
Era cald în iarna ce era.
Și când să-mi pieptăn părul...
Aud un glas de animal, țipa!
Pielea mi s-a furnicat iar mâna s-a blocat
Pe părul ce-l aranjam.
Oamenii afară îl ucideau pe cel ce
L-au hrănit ani, doar pentru a se bucura
De-așa zisă sărbătoarea de sfârșitul an.
Uitasem de fugă, uitasem de ruj.
Uitasem de mine, uitasem de curs.
Țipătul lui îmi transmitea durerea,
Nepregatirea, spaima și tristețea
Unui suflet ce nu s-a împăcat cu cel ce l-a creat.

Destăinuire

Aș fi vrut să rămâi mereu fluture treaz

Și să nu fi murit când am plecat.

Aș fi vrut sa nu mă lași în țara unde

Fluturii nu se mai nasc.

Când ai murit ai poruncit regatului

Să nu mai dea viață altor zburătoare

Și... De teamaă ei te-au ascultat.

Numai că eu...am rămas în țara aceea

Blestemată de tine.

Și trăiesc acum sub blestem.

De curând am aflat ca ai înviat

Dar ai fost înviat de către o vrăjitoare.

Deci, nu te mai pot cunoaște acum.

Ai luat alta înfățișare.

Unde ești acum?

Cum te pot deosebi dacă ești pierdut

Și nu iti mai aparții?

Cum mai poți ridica blestemul?

Distruge vraja prin adevăr și dragoste,

Și vino la mine!

Bells, e decembrie!

Mi-e rece și cald, mi-e bine și rău.

Mi-e frică și somn, mi-e rău și dor

De fluturele meu de-argint!

Apus de picuri

         Strazile pavate imi usureaza mersul, insa ploaia deasa si ascutita imi tulbura peisajul din fata. Ploua cu ritm de tango. Decid sa grabesc mult mai mult pasul iar tocul unui pantof se rupe."Oh...bun! Un motiv si mai mare de a intarzia la cina." Croiesc pasi in picurile mari de apa iar punctul culminant al calatoriei mele este acela cand pantoful fara toc saruta cu patos baltoaca rece, portocalie de la apusul tarziu.

       Intru pe aleea poetului, bloc zece. Usa deschisa. Grabita urc cinci etaje, apa ramasa in umbrela intrandu-mi in pantofi. Ajung la usa, deschid incet. O luminita sfioasa aranja masa decorata intr-un lux de toamna rece.Scaunul gol. "Doarme"... 

       Ma descalt. Ciorapul pantofului bolnav era rupt. Hainuta o asez in cuier iar gentuta o las cazuta in usa. Cu mana inca umeda, ridic o semiluna din farfurie; un cartof fara gust. 

"Poate de la ploaie!"

       Gust din ceaiul de tei si pasesc in camera unde somnul ii transforma chipul intr-un copil necunoscut iar raza apusului dandu-i aer de vara. Rapid ating perdeaua transformata si ea de acel colorit, iar cu voce tare ii spun: "Trimite-mi un meteorit de raze!"

In vale

Ai inotat in vale vreme lunga, apoi te-ai zbatut sa iesi.Dupa ce te-ai chinuit sa iesi,

Ai ajuns deasupra vaii, dar nu ai plecat, stateai la marginea ei inconjurand-o cu priviri.

Rar ii mai intorceai spatele, rar. O priveai apoi cu un chip pe care nu stiu sa il descriu.

Ai stat mult langa vale. Iar cand s-a apropiat iarna, ai aplecat incet piciorul in vale.

Il leganeai...Apoi a nins si ti-ai lasat mainile in pornirea chemarii, adica in valea chinului.

....................

Ploua si ninge. Din departare se zareste o vale. Perfecta pentru dansul patinelor.

Cad ultimele frunze. Din gheata, inotatorul misca degetele, clipeste dar ramane in vale.

Poveste

Era un om batran, nu avea nume. Era doar un strain.
Avea parul carunt iar fata de riduri prins.
Era un om obosit, nu avea nume. Era doar un strain.
Avea ochii atintiti spre cei  patru pereti argintii.

Usor isi lasa capul, privindu-si  picioarele,
Degetele fiindu-i mancate de frig si sete.
Usor ii cadeau picuri din parul lins pe frunte.
Nimic nu auzea in jur desi albine erau multe.

Credea ca e blocat in acea cutiuta, si ca peretii
Intr-un moment il vor strivi, apoi manca.
Credea ca e sortit singuratatii
Iar de ridicat, singur nu mai putea.

Nu intorcea macar privirea sa vada daca
E deschisa o usa sau un geam.
Tacea, capul nu ridica pentru ca
Stia ca acei pereti usa nu aveau.

*****************************************

Era un tanar cu un nume-ndurator,
Privea spre usa camerei cu geam,
Si se gandea cum de nu s-a ridicat
Ca pragul ei sa il paseasca cu un gram.