Pedeapsa razei

Am alunecat de pe o rază,

Dar n-am căzut.

Mă țineam de ea cu ultimele puteri.

O strângeam în mâini

Cu ochi disperați.

Iar raza mea de soare se răcea.

Cu cât coboram cu atât mi-era mai greu

Să țin în mâini săgeata

 rece a soarelui.

Cât timp eram în brațele soarelui,

Eram în pace și căldură.

L-am nesocotit închinându-mă altor astre

Și am alunecat...

În frigul și în amintirea eșecurilor.

Soare blând, ingaduie-mi milă

Și ridică-ți raza către piept

Să pot să îți cânt, sa-ti povestesc!

Eram dimineață lângă fard,
Lângă oglindă și ochii mi-aranjam!
Eram grăbită și timp parcă nu mai aveam.
Era cald în iarna ce era.
Și când să-mi pieptăn părul...
Aud un glas de animal, țipa!
Pielea mi s-a furnicat iar mâna s-a blocat
Pe părul ce-l aranjam.
Oamenii afară îl ucideau pe cel ce
L-au hrănit ani, doar pentru a se bucura
De-așa zisă sărbătoarea de sfârșitul an.
Uitasem de fugă, uitasem de ruj.
Uitasem de mine, uitasem de curs.
Țipătul lui îmi transmitea durerea,
Nepregatirea, spaima și tristețea
Unui suflet ce nu s-a împăcat cu cel ce l-a creat.

Destăinuire

Aș fi vrut să rămâi mereu fluture treaz

Și să nu fi murit când am plecat.

Aș fi vrut sa nu mă lași în țara unde

Fluturii nu se mai nasc.

Când ai murit ai poruncit regatului

Să nu mai dea viață altor zburătoare

Și... De teamaă ei te-au ascultat.

Numai că eu...am rămas în țara aceea

Blestemată de tine.

Și trăiesc acum sub blestem.

De curând am aflat ca ai înviat

Dar ai fost înviat de către o vrăjitoare.

Deci, nu te mai pot cunoaște acum.

Ai luat alta înfățișare.

Unde ești acum?

Cum te pot deosebi dacă ești pierdut

Și nu iti mai aparții?

Cum mai poți ridica blestemul?

Distruge vraja prin adevăr și dragoste,

Și vino la mine!

Bells, e decembrie!

Mi-e rece și cald, mi-e bine și rău.

Mi-e frică și somn, mi-e rău și dor

De fluturele meu de-argint!