Bells,
e ianuarie
si mi-e dor de tine!
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
duminică, 11 ianuarie 2015
FLuture in noapte
Saturata de nelinistea pamantului, imi conduc pasii grei, obositi, in spatiul absolutului fara sfarsit. Ma asez pe penultima treapta a scarii si privesc stelele argintii incercand sa uit de gandurile care nu fac altceva decat sa-mi demonstreze ca eu, ca om, sunt compus doar dintr-o tarana care te duce in desertaciune.
Nu credeam ca poate fi atata liniste aici! In camera mea plina de carti, tablouri, frunze, era multa agitatie, multe voci, multe cuvinte sau...poate toate acestea erau doar in mintea mea...
Afara e doar...liniste. Nici macar un greiere? El are cui sa ii planga nedumerirea vesnica, are chitara, are natura...Dar de ce atatea ganduri, iar? Oh...complex esti suflete!
Si privind negrul cu picturi infime, simt un fior usor langa urechea mea. Cand intorc capul...un fluture alb, catifeltat si mic. Bataia aripilor lui gingase produce un sunet ritmat care ma fascineaza. Totusi era intr-o gama de la minor, oh...nu si tu fluture!
Il iau grabita in palme si as vrea sa-l mangai, rugandu-l sa nu fie trist dar mi-este teama sa nu ii deranjez catifeaua. Apoi ii dau drumul incet pe ultima treapta de la scara si atat de voinic, incepe sa urce fiecare treapta dar...nezburand! M-am ridicat pentru ca ochii mei nu il mai puteau urmari si nu il puteam ajuta sa urce treptele pentru ca l-as fi ranit daca il atingeam. Iar apoi... disparuse. L-am tot asteptat sa reapara dar nu se mai intorsese.Unde esti? Nedumerita si totusi socata intru in camera mea plina de "suflete", si dabia cand aprind veioza, observ ca am in mana jurnalul pe care defapt il luasem cu mine afara, ca sa pot nota starile mele grozave de spirit. Imi iau creionul si cand sa-l deschid, ce sa vad? Fluturele cu aripile deschise, aflat chiar pe urmatoarea fila a jurnalului pe care urma sa scriu. Ce a facut acest fluture? A fost o sinucidere? Nu cred, poate ca a vrut sa ma invete faptul ca daca un gram de viata poate urca o scara, si eu pot urca dar nu numai o scara, ci o eternitate de trepte. Nu crezi ca in fiecare zi noi urcam cate o treapta? Chiar daca suntem sufocati in ganduri, tot urcam! inaintam...crestem...imbatranim...murim...dar fizic. Fluturele m-a invatat ca desi suntem creati din tarana, avem un potential uimitor! Si desi legea fireasca a omenirii e sa ajungi in pamant, dupa acea moarte fizica, duhul e cel care se va bucura de roadele vesniciei. Fluturele mi-a aratat importanta clipei, si aceea ca poti face lucruri marete daca iti transpui toata energia pentru a-ti atinge obiectivul. Desi dabia venise pe lume, din dragoste,el isi daruise viata pentru mine, ca sa imi dea energie si putere sa privesc dincolo de lucrurile acestea firesti.
Viata? Un sunet minuscul care apare din dragostea de a iti oferi o viziune roditoare a prezentului, ca dupa ce te contopesti cu pamantul, sa te poti bucura la infinit alaturi de Cel ce ne este Creator.
Nu credeam ca poate fi atata liniste aici! In camera mea plina de carti, tablouri, frunze, era multa agitatie, multe voci, multe cuvinte sau...poate toate acestea erau doar in mintea mea...
Afara e doar...liniste. Nici macar un greiere? El are cui sa ii planga nedumerirea vesnica, are chitara, are natura...Dar de ce atatea ganduri, iar? Oh...complex esti suflete!
Si privind negrul cu picturi infime, simt un fior usor langa urechea mea. Cand intorc capul...un fluture alb, catifeltat si mic. Bataia aripilor lui gingase produce un sunet ritmat care ma fascineaza. Totusi era intr-o gama de la minor, oh...nu si tu fluture!
Il iau grabita in palme si as vrea sa-l mangai, rugandu-l sa nu fie trist dar mi-este teama sa nu ii deranjez catifeaua. Apoi ii dau drumul incet pe ultima treapta de la scara si atat de voinic, incepe sa urce fiecare treapta dar...nezburand! M-am ridicat pentru ca ochii mei nu il mai puteau urmari si nu il puteam ajuta sa urce treptele pentru ca l-as fi ranit daca il atingeam. Iar apoi... disparuse. L-am tot asteptat sa reapara dar nu se mai intorsese.Unde esti? Nedumerita si totusi socata intru in camera mea plina de "suflete", si dabia cand aprind veioza, observ ca am in mana jurnalul pe care defapt il luasem cu mine afara, ca sa pot nota starile mele grozave de spirit. Imi iau creionul si cand sa-l deschid, ce sa vad? Fluturele cu aripile deschise, aflat chiar pe urmatoarea fila a jurnalului pe care urma sa scriu. Ce a facut acest fluture? A fost o sinucidere? Nu cred, poate ca a vrut sa ma invete faptul ca daca un gram de viata poate urca o scara, si eu pot urca dar nu numai o scara, ci o eternitate de trepte. Nu crezi ca in fiecare zi noi urcam cate o treapta? Chiar daca suntem sufocati in ganduri, tot urcam! inaintam...crestem...imbatranim...murim...dar fizic. Fluturele m-a invatat ca desi suntem creati din tarana, avem un potential uimitor! Si desi legea fireasca a omenirii e sa ajungi in pamant, dupa acea moarte fizica, duhul e cel care se va bucura de roadele vesniciei. Fluturele mi-a aratat importanta clipei, si aceea ca poti face lucruri marete daca iti transpui toata energia pentru a-ti atinge obiectivul. Desi dabia venise pe lume, din dragoste,el isi daruise viata pentru mine, ca sa imi dea energie si putere sa privesc dincolo de lucrurile acestea firesti.
Viata? Un sunet minuscul care apare din dragostea de a iti oferi o viziune roditoare a prezentului, ca dupa ce te contopesti cu pamantul, sa te poti bucura la infinit alaturi de Cel ce ne este Creator.
Mama
Mama, imi doresc sa ma nasti din nou!
Si iar sa stai pe ganduri de ce nume imi vei pune,
Si apoi sa tresari usor cand l-ai gasit si sa zambesti duios!
Vreau sa imi redai viata, sa ma cresti dar eu...sa nu cresc!
Sa raman acelasi bebelus care doar rade, plange, mananca si doarme.
Vreau sa ma imbraci in hainute colorate si sa nu ma inveti sa vorbesc.
Sa ma inveti doar sa ma bucur, atat mama!
Oare mai poti asta?
Oare mai poti sa ma faci sa dispar si apoi sa ma creezi iar?
Iti cer asta pentru ca nu pot duce sarcina pe care mi-ai dat-o,
Si aceea sa...traiesc!
Nu stiu sa traiesc, sa ma comport, sa vorbesc, sa invat, sa iubesc...
Nu stiu sa ma bucur, nu stiu sa indur, nu stiu sa... nu stiu!
Te rog, vezi daca nu cumva poti anula data din prrima luna din an
Acum douazeci de ani, m-as bucura mult daca ai putea sa o faci!
Vezi daca nu cumva poti face o magie.
Transforma-ma in lacrima ta de pe obraz.
Si lasa-ma acolo vesnic!
Ce "indurare"sunt eu, mama?
Ce om sunt eu?
..................................................................................................................
Te implor, naste-ma din nou!
Si iar sa stai pe ganduri de ce nume imi vei pune,
Si apoi sa tresari usor cand l-ai gasit si sa zambesti duios!
Vreau sa imi redai viata, sa ma cresti dar eu...sa nu cresc!
Sa raman acelasi bebelus care doar rade, plange, mananca si doarme.
Vreau sa ma imbraci in hainute colorate si sa nu ma inveti sa vorbesc.
Sa ma inveti doar sa ma bucur, atat mama!
Oare mai poti asta?
Oare mai poti sa ma faci sa dispar si apoi sa ma creezi iar?
Iti cer asta pentru ca nu pot duce sarcina pe care mi-ai dat-o,
Si aceea sa...traiesc!
Nu stiu sa traiesc, sa ma comport, sa vorbesc, sa invat, sa iubesc...
Nu stiu sa ma bucur, nu stiu sa indur, nu stiu sa... nu stiu!
Te rog, vezi daca nu cumva poti anula data din prrima luna din an
Acum douazeci de ani, m-as bucura mult daca ai putea sa o faci!
Vezi daca nu cumva poti face o magie.
Transforma-ma in lacrima ta de pe obraz.
Si lasa-ma acolo vesnic!
Ce "indurare"sunt eu, mama?
Ce om sunt eu?
..................................................................................................................
Te implor, naste-ma din nou!
marți, 6 ianuarie 2015
Cu bine, Bells!
E frig afara, Bells!
E frig...
E frig si mainile-mi sunt reci!
E frig...
Totul e rece aici:
oamenii sunt reci
pamantul este rece aici
copiii sunt reci,
lacrimile noastre- reci!
oamenii sunt reci
pamantul este rece aici
copiii sunt reci,
lacrimile noastre- reci!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)