Pedeapsa razei

Am alunecat de pe o rază,

Dar n-am căzut.

Mă țineam de ea cu ultimele puteri.

O strângeam în mâini

Cu ochi disperați.

Iar raza mea de soare se răcea.

Cu cât coboram cu atât mi-era mai greu

Să țin în mâini săgeata

 rece a soarelui.

Cât timp eram în brațele soarelui,

Eram în pace și căldură.

L-am nesocotit închinându-mă altor astre

Și am alunecat...

În frigul și în amintirea eșecurilor.

Soare blând, ingaduie-mi milă

Și ridică-ți raza către piept

Să pot să îți cânt, sa-ti povestesc!

Eram dimineață lângă fard,
Lângă oglindă și ochii mi-aranjam!
Eram grăbită și timp parcă nu mai aveam.
Era cald în iarna ce era.
Și când să-mi pieptăn părul...
Aud un glas de animal, țipa!
Pielea mi s-a furnicat iar mâna s-a blocat
Pe părul ce-l aranjam.
Oamenii afară îl ucideau pe cel ce
L-au hrănit ani, doar pentru a se bucura
De-așa zisă sărbătoarea de sfârșitul an.
Uitasem de fugă, uitasem de ruj.
Uitasem de mine, uitasem de curs.
Țipătul lui îmi transmitea durerea,
Nepregatirea, spaima și tristețea
Unui suflet ce nu s-a împăcat cu cel ce l-a creat.

Destăinuire

Aș fi vrut să rămâi mereu fluture treaz

Și să nu fi murit când am plecat.

Aș fi vrut sa nu mă lași în țara unde

Fluturii nu se mai nasc.

Când ai murit ai poruncit regatului

Să nu mai dea viață altor zburătoare

Și... De teamaă ei te-au ascultat.

Numai că eu...am rămas în țara aceea

Blestemată de tine.

Și trăiesc acum sub blestem.

De curând am aflat ca ai înviat

Dar ai fost înviat de către o vrăjitoare.

Deci, nu te mai pot cunoaște acum.

Ai luat alta înfățișare.

Unde ești acum?

Cum te pot deosebi dacă ești pierdut

Și nu iti mai aparții?

Cum mai poți ridica blestemul?

Distruge vraja prin adevăr și dragoste,

Și vino la mine!

Bells, e decembrie!

Mi-e rece și cald, mi-e bine și rău.

Mi-e frică și somn, mi-e rău și dor

De fluturele meu de-argint!

Apus de picuri

         Strazile pavate imi usureaza mersul, insa ploaia deasa si ascutita imi tulbura peisajul din fata. Ploua cu ritm de tango. Decid sa grabesc mult mai mult pasul iar tocul unui pantof se rupe."Oh...bun! Un motiv si mai mare de a intarzia la cina." Croiesc pasi in picurile mari de apa iar punctul culminant al calatoriei mele este acela cand pantoful fara toc saruta cu patos baltoaca rece, portocalie de la apusul tarziu.

       Intru pe aleea poetului, bloc zece. Usa deschisa. Grabita urc cinci etaje, apa ramasa in umbrela intrandu-mi in pantofi. Ajung la usa, deschid incet. O luminita sfioasa aranja masa decorata intr-un lux de toamna rece.Scaunul gol. "Doarme"... 

       Ma descalt. Ciorapul pantofului bolnav era rupt. Hainuta o asez in cuier iar gentuta o las cazuta in usa. Cu mana inca umeda, ridic o semiluna din farfurie; un cartof fara gust. 

"Poate de la ploaie!"

       Gust din ceaiul de tei si pasesc in camera unde somnul ii transforma chipul intr-un copil necunoscut iar raza apusului dandu-i aer de vara. Rapid ating perdeaua transformata si ea de acel colorit, iar cu voce tare ii spun: "Trimite-mi un meteorit de raze!"

In vale

Ai inotat in vale vreme lunga, apoi te-ai zbatut sa iesi.Dupa ce te-ai chinuit sa iesi,

Ai ajuns deasupra vaii, dar nu ai plecat, stateai la marginea ei inconjurand-o cu priviri.

Rar ii mai intorceai spatele, rar. O priveai apoi cu un chip pe care nu stiu sa il descriu.

Ai stat mult langa vale. Iar cand s-a apropiat iarna, ai aplecat incet piciorul in vale.

Il leganeai...Apoi a nins si ti-ai lasat mainile in pornirea chemarii, adica in valea chinului.

....................

Ploua si ninge. Din departare se zareste o vale. Perfecta pentru dansul patinelor.

Cad ultimele frunze. Din gheata, inotatorul misca degetele, clipeste dar ramane in vale.

Poveste

Era un om batran, nu avea nume. Era doar un strain.
Avea parul carunt iar fata de riduri prins.
Era un om obosit, nu avea nume. Era doar un strain.
Avea ochii atintiti spre cei  patru pereti argintii.

Usor isi lasa capul, privindu-si  picioarele,
Degetele fiindu-i mancate de frig si sete.
Usor ii cadeau picuri din parul lins pe frunte.
Nimic nu auzea in jur desi albine erau multe.

Credea ca e blocat in acea cutiuta, si ca peretii
Intr-un moment il vor strivi, apoi manca.
Credea ca e sortit singuratatii
Iar de ridicat, singur nu mai putea.

Nu intorcea macar privirea sa vada daca
E deschisa o usa sau un geam.
Tacea, capul nu ridica pentru ca
Stia ca acei pereti usa nu aveau.

*****************************************

Era un tanar cu un nume-ndurator,
Privea spre usa camerei cu geam,
Si se gandea cum de nu s-a ridicat
Ca pragul ei sa il paseasca cu un gram.

1 Noiembrie

Toamna

galbena si mov,

nu credeam ca vei aparea

in sufletul ochilor mei,

si ca din departare imi vei trimite

zambete si energie

parfum 

si ploaie calda.

nu credeam ca vei canta

din nou

in verdeata din 

mijlocul lacului larg

care iti acompania

vocea calda si dansul picioarelor

noastre subtiri si copilaroase.

Oare vei ramane sau...

clipele se vor transfoma intr-un alt trecut,

o alta amintire si...atat?

Alt adio

Nocturne in C# minor si un adio imi lasi,

O dorinta de a nu ma mai revedea vreodata

Si freamate in rest, doar freamate.Unde-ai plecat si tu? 

Unde?In randul lumii, ai plecat?

In tipete si vuiete iar soapta ai abandonat?

Multe furnici sunt in lume, te vei rataci!

Dar...sigur te vei impiedica de mine furnica batrana si bolnava.

Dar pana atunci...Va trece timp si sper

Ca inima ta sa nu mai simta despartire

Iar a mea ... doar amagire.

totul de gheata

trup de gheata,

cand ai sa te topesti?

vei mai lasa vreodata soarele sa te patrunda?

ca apoi sa te transformi in aburi de dans?

unde ti-e mintea

si inima?

Fii cu mine,

Nu ma parasi

Doamne, al meu Stapan!

Am cedat!

Si ne-am cautat in ploaie,

In locul unde ani am stat

Si ne-am cautat zambetele printre cearsafuri.

Vreau din nou sa fii tu...cum ai fost,

Iar eu sa am iar acea speranta

Ca vom birui, intr-un final!

Pasare franta

Ai cazut, pasare franta?

Ai cazut?

Ti-e trupul ranit?

Te dor ranile,

Plangi?

Te-ai ofilit?

Mai Maioti?

Tipi?

Unde te duci...

Nu incerca sa inaintezi 

Ca ai sa mori!

Ramai unde esti...

Nu iti tulbura mai mult

Aripile rupte!

Oftezi?

....................................

Ai cazut, pasare franta!

Ai cazut!

Ti-e trupul ranit

Iar ranile  te dor

Si numai poti sa plangi...

Ai cazut pasare...

Ai cazut...

Sa-ti cant?

Nu stiu sa cant!

Dar te pot mangaia,

Ma lasi?

Oh, pasare, oh...

Lasa-ma sa te iau

In palma mea;

Sa-ti legan aripile,

Trupul, duhul

Pana cand 

Se vor duce in Rai!

Omul

E noapte si e frig.

Ploua incet iar stelele petrec

Ganduri neimpartasite pamantenilor.

.............................................................

De jos, un om,

Sta la masuta si scrie.

Are parul carunt si ochii imbatraniti.

E un om singur.

Tot scrie incet, negrabit, domol

Si parca nimic nu il poate nelinisti.

E un om simplu, fara nevoi

Dar cu o minte plina...

Cu ochii intre-deschisi 

Cugeta la o tema pe care nu o pot intelege

Si imi da impresia ca ar adormi

Insa el...reflecta.

Dintr-o data se-aude un sunet:

E un zambet. Omul zambeste de ceea ce descoperise.

As vrea sa il intreb insa...nu imi doresc sa il intrerup.

Asa ca il intreb ceva banal si ca raspuns imi ridica mana dreapta

Cu degetele desfacute.

Ii studiez apoi fruntea, ii vad ridurile

Si semnele cioburilor care l-au desenat.

Fara sa spun nimic imi spune razand:

Ha,ha... Ortodocsii spun "Cristos"

Iar catolicii "Hristos"!

E noapte si e frig.

Ploua incet iar stelele petrec

Ganduri impartasite cu omul de la masa.

Cerere pentru Primavara!

Primavara,

adu-mi viata!

Adu-mi mireasma,

flori,

cantari,

apa parfumata,

licoare binecuvantata,

roua de argint,

fluturi vesnic vii!

Primavara,

adu-mi viata!

Adu-mi suflete noi,

pe care sa le iubesc

sa le ador,

sa le cant,

sa le impartasesc

 inima mea!

Primavara,

adu-mi fluturele de aur!

Cel de-argint s-a pierdut, 

in bratele unui fluture de noapte;

Adu-mi viata,

bucurie,

pace

si

roade!

Soapta unui fluture

-Incearca sa iti faci fiecare zi sa merite , incearca sa fii fericita , cauta fericirea in orice , o meriti chiar daca tu nu crezi. Eu vreau sa te vad fericita si implinita, trebuie sa ajungi undeva, trebuie sa realizezi ceva, trebuie sa iti faci o familie si sa fii o mama iubitoare!

***

-Mai bine spus "sa fii o mama iubita"!

***

-Iubita vei fii sigur , doar ca sper sa fii iubita sincer. Iubirea consta si in cele mai neimportante lucruri,  imi doresc ca cine te va iubi sa te iubeasca si acum si peste 50 de ani; la fel si noaptea si ziua; la fel si cand plangi si cand razi! 

***

-Eu nu stiu ce imi doresc, pentru ca mi-este teama sa imi doresc.

Voi astepta in liniste!

***

-Anii ne vor umple inimile de regrete , pentru ca timpul nu are prieteni, timpul nu are familie, timpul este necrutator , isi vede de drumul lui cu nepasare de sufletele ranite sau cele fericite. Timpul trebuie invins si nu trebuie ca nimeni sa cada in vraja lui si sa traiasca in regret. Nu astepta in liniste pentru ca aceasta va deveni regret si timpul nu are regrete , decat inimile au regrete! 

-Si cel mai important , nu iti inchide carapacea inimii cat timp este inca tanara pentru ca intunericul o va acapara fara sa iti dai seama, iar cand vei vrea sa o deschizi nu vei mai descoperi nimic inauntru. Carapacea va cadea in cele din urma ,dar nu va rasari nimic din ea decat timp putred, viata irosita. Ce rost are sa ai o viata de apoi minunata , infinita? Cand sufletul nu este capabil de asa o incercare usoara aici pe Pamant , unde Dumnezeu a oferit toate conditiile ca omul sa nu duca lipsa de nimic si sa nu traiasca o viata de fantoma asteptand "fericirea" de apoi , care este un mit pentru cei slabi care nu sunt in stare sa fie fericiti aici.

Singuratate

    Singuratate, nu te-ai multumit cu ce aveai si ai facut tot posibilul sa ma prinzi in mreajele tale. Tu nu ai temeri, chiar nu ti-e frica de nimeni? Tu n-ai fobii? Tu esti ca o regina vesnic fericita ca nu esti singura niciodata? Mereu ai alaturi de tine pe cineva, desi nimeni nu te invita niciodata nicaieri; iar tu ca o nesimtita te autoinviti in duhul omului. Mereu are cine sa iti asculte obsesia de a mai rani miliarde de suflete. Bietii oameni...te hranesti din neputinta lor. 
     Cu mine astazi ai castigat! M-ai tinut inchisa intre cei patru pereti de fier si te hraneai cu tacerea mea. Si...nici macar nu te strofocai si te si incarcai cu energia trupului meu mort. Tu stai, privesti si cresti in putere dar...pana cand?
      Am sa ma ridic, sa stii! Am sa ma ridic si cu aceeasi lejeritate cu care ma chinui tu, am sa te leg eu si am sa te inchid intr-un loc de unde nu vei mai avea cum sa iesi. Si ca sa-ti fie si mai rau, am sa iti pun la usa camerei inchise, multe lacate ca sa nu mai poti iesi, iar fiecare crapatura din camera o voi izola in asa fel incat sa te sufoci. Singuratate, te voi zidi, eu voi fi mestera ta! Ah..ce frumos vei arata axfisiata intre cei patru pereti care nu vor face altceva decat sa te stinga usor, usor. 
        Bucura-te de mine cat ma mai ai sub control, caci ca veni vremea cand iti vei dori moartea si de teama ca vei fi singura, nu vei putea muri. Ah...sa nu uit! Am sa-ti alin chinul sa stii, pentru ca nu iti doresc pe deplin singuratatea si am sa iti ofer compania unor fundaluri sonore compuse din rasetele copiilor si bucuria nespusa a oamenilor. Iar totul va incepe cu mine cand iti voi spune duios: "Cat de fericita sunt!"

Bells, 
e ianuarie
si mi-e dor de tine!

FLuture in noapte

      Saturata de nelinistea pamantului, imi conduc pasii grei, obositi, in spatiul absolutului fara sfarsit. Ma asez pe penultima treapta a scarii si privesc stelele argintii incercand sa uit de gandurile care nu fac altceva decat sa-mi demonstreze ca eu, ca om, sunt compus doar dintr-o tarana care te duce in desertaciune.
Nu credeam ca poate fi atata liniste aici! In camera mea plina de carti, tablouri, frunze, era multa agitatie, multe voci, multe cuvinte sau...poate toate acestea erau doar in mintea mea...
        Afara e doar...liniste. Nici macar un greiere? El are cui sa ii planga nedumerirea vesnica, are chitara, are natura...Dar de ce atatea ganduri, iar? Oh...complex esti suflete!
       Si privind negrul cu picturi infime, simt un fior usor langa urechea mea. Cand intorc capul...un fluture alb, catifeltat si mic. Bataia aripilor lui gingase produce un sunet ritmat care ma fascineaza. Totusi era intr-o gama de la minor, oh...nu si tu fluture!
       Il iau grabita in palme si as vrea sa-l mangai, rugandu-l sa nu fie trist dar mi-este teama sa nu ii deranjez catifeaua. Apoi ii dau drumul incet pe ultima treapta de la scara si atat de voinic, incepe sa urce fiecare treapta dar...nezburand! M-am ridicat pentru ca ochii mei nu il mai puteau urmari si nu il puteam ajuta sa urce treptele pentru ca l-as fi ranit daca il atingeam. Iar apoi... disparuse. L-am tot asteptat sa reapara dar nu se mai intorsese.Unde esti? Nedumerita si totusi socata intru in camera mea plina de "suflete", si dabia cand aprind veioza, observ ca am in mana jurnalul pe care defapt il luasem cu mine afara, ca sa pot nota starile mele grozave de spirit. Imi iau creionul si cand sa-l deschid, ce sa vad? Fluturele cu aripile deschise, aflat chiar pe urmatoarea fila a jurnalului pe care urma sa scriu. Ce a facut acest fluture? A fost o sinucidere? Nu cred, poate ca a vrut sa ma invete faptul ca daca un gram de viata poate urca o scara, si eu pot urca dar nu numai o scara, ci o eternitate de trepte. Nu crezi ca in fiecare zi noi urcam cate o treapta? Chiar daca suntem sufocati in ganduri, tot urcam! inaintam...crestem...imbatranim...murim...dar fizic. Fluturele m-a invatat ca desi suntem creati din tarana, avem un potential uimitor! Si desi legea fireasca a omenirii  e sa ajungi in pamant, dupa acea moarte fizica, duhul e cel care se va bucura de roadele vesniciei. Fluturele mi-a aratat importanta clipei, si aceea ca poti face lucruri marete daca iti transpui toata energia pentru a-ti atinge obiectivul. Desi dabia venise pe lume, din dragoste,el isi daruise viata pentru mine, ca sa imi dea energie si putere sa privesc dincolo de lucrurile acestea firesti. 
     Viata? Un sunet minuscul care apare din dragostea de a iti oferi o viziune roditoare a prezentului, ca dupa ce te contopesti cu pamantul, sa te poti bucura la infinit alaturi de Cel ce ne este Creator.

Mama

       Mama, imi doresc sa ma nasti din nou!
       Si iar sa stai pe ganduri de ce nume imi vei pune,
       Si apoi sa tresari usor cand l-ai gasit si sa zambesti duios!
       Vreau sa imi redai viata, sa ma cresti dar eu...sa nu cresc!
       Sa raman acelasi bebelus care doar rade, plange, mananca si doarme.
       Vreau sa ma imbraci in hainute colorate si sa nu ma inveti sa vorbesc.
       Sa ma inveti doar sa ma bucur, atat mama!
       Oare mai poti asta?
       Oare mai poti sa ma faci sa dispar si apoi sa ma creezi iar?
       Iti cer asta pentru ca nu pot duce sarcina pe care mi-ai dat-o,
       Si aceea sa...traiesc!
       Nu stiu sa traiesc, sa ma comport, sa vorbesc, sa invat, sa iubesc...
       Nu stiu sa ma bucur, nu stiu sa indur, nu stiu sa... nu stiu!
       Te rog, vezi daca nu cumva poti anula data din prrima luna din an
       Acum douazeci de ani, m-as bucura mult daca ai putea sa o faci!
       Vezi daca nu cumva poti face o magie.
       Transforma-ma in lacrima ta de pe obraz.
       Si lasa-ma acolo vesnic!
       Ce "indurare"sunt eu, mama?
       Ce om sunt eu?
       ..................................................................................................................
       Te implor, naste-ma din nou!

Cu bine, Bells!

E frig afara, Bells!

E frig...

E frig si mainile-mi sunt reci!

E frig...

Totul e rece aici:
oamenii sunt reci
pamantul este rece aici
copiii sunt reci,
lacrimile noastre- reci!